vIaȚa DIN ani

Publicat în nr. 2 al revistei “Clipa”

clik aici

La jumătatea acestei
ierni, pe când nu
se-arăta nici urmă de
zăpadă (aşa-s iernile
pe la americani, pesemne că, zadarnice…),
am mers la schi, am găsit
zăpadă în Kellogg, Idaho. A fost
prima mea experienţă de a schia,
pe care am savurat-o din plin. Am
luat o lecţie înainte, nu am vrut să
pornesc la vale neştiind măcar cum
să încetinesc. Pista pentru începători
nu e groaznică, însă cea pentru
profesionişti îmi pare pentru supraoameni;
or, e sinucidere curată. Nu
am riscat pentru că mai şi auzisem
de începători care s-au aruncat în
faţa trenului în felul ăsta. Eu însă
mi-am dorit mai multă siguranţă.
Simţeam nevoia zăpezii sub picioare,
ştiind că în Moldova ninge şi e
frig de crapă pietrele. Anul trecut în
Washington zăpada îţi ajungea mai
sus de genunchi, însă iarna asta a
rămas la mine-n ţară. Zăpada îmi
creează o fericire lăuntrică indescifrabilă,
impenetrabilă, pe care
nimic n-o poate distruge decât
topirea însăşi.
În Idaho am fost cu familiagazdă
şi cu toţi ceilalţi elevi de
schimb din organizaţia căreia îi
aparţin. Am mers pe străzile Kel-
loggului – un centru minier şi cel
mai mare comerciant de automobile
marca Dodge din întreaga lume.
Am savurat un weekend relaxant
şi ne-am întors acasă împliniţi.
Ziua Îndrăgostiţilor, februarie,
la ei nu-s divergenţe de genul
14 sau 24 februarie, care zi e mai
potrivită. Dar n-am uitat şi de 24,
e sărbătoarea noastră, oricum. E
plăcut să primeşti ursuleţi din pluş
cu inimioare moi din cârpă, dar
mi-e dor de inimi adevărate…
Ce surpriză! O prietenă de-a
mea din Moldova se află exact în
oraşul în care sunt eu, încă înainte
de apariția mea pe-aici. M-am
bucurat mult. Ne mai facem timp
să pălăvrăgim în română. E-aşa de
minunat să vorbeşti şi să nu te-nţeleagă
nimeni în afară de persoana
căreia îi vorbeşti! Atât de nou mi sa
părut faptul că am putut să discut
în limba mea având pe cineva faţă
în faţă. Am o antipatie la moment
faţă de tehnică. Mereu apar probleme,
dacă te auzi la microfon, nu
funcţionează camera web şi invers,
niciodată perfect. Am avut satisfacţia
să port o conversaţie fără fire şi
minute pierdute pentru întrebări
de genul: „Mă auzi?”, „Eşti sigur/
ă?”, „Dacă te-aş mai şi vedea…” etc.
Devine enervant. Am zis că îi pun
cruce computerului pentru măcar
câteva săptămâni după venirea
mea în ţară. Acum însă este unica
modalitate de a face conexiunea
peste ocean.
La şcoală am descoperit o nouă
oportunitate, şi-anume de a lua
lecţii de web design, adică am
învăţat cum să creez site-uri. Am
creat şi pagina web proprie, care
include călătoriile mele aici, în
SUA, impresii şi informaţii despre
concursul de burse la care am participat.
O puteţi accesa la http://
www.usaexperience.webs.com.
Profesorul îşi promovează materia
pe care o predă chiar prin elevii
lui. Ultimul proiect pentru lecţie
a fost un site care face reclamă
lecţiei de web design.
Recent, am privit filmul numărul
unu în topuri, timp de vreo 7-8
săptămâni, şi-anume, Avatar, cu
efecte 3D. Grafica, care este întradevăr
uimitoare, şi sentimentul
pe care ţi-l dă filmul după ce l-ai
vizionat pe un ecran enorm… la fel
de enorm ţi-e şi gândul din creier,
că fiinţa umană este echivalentă
cu distrugerea acestui pământ,
iar ca să ştiţi despre ce vorbesc, vă
recomand să-l vizionaţi.
Sportul e important în viaţa
americanilor şi mi-am zis că un
sport de primăvară ar fi benefic;
am ales tenisul de câmp, cu
siguranţă nu o să am aşa ocazie în
Moldova.
Şi iată că a venit martie – astenia
anotimpului culorii. Iar fluturii
îmi zboară din mâini, de parcă
descompunerea mâinilor mele nu e
decât mii de zbânţuiri colorate, ori
extensii de suflet izbindu-şi aripile
de pereţii camerei şi… ciudat, mor,
cedează în clipa următoare. Şi mă
gândesc la fluturii din stomac când
ne îndrăgostim, să fie aia fragmentarea
sentimentelor, o explozie de
suflet? O (in)digestie a dragostei?
Iar dacă totul vine de la creier
şi îmi modelez singură fluturi
ca să-mi creez impresia că sunt
nişte reprezentări pe care iubirea
le naşte, atunci lăsaţi-mă să (mă)
mint în continuare, moleşeala plăcută
de minciună mă ţine într-un
confort impenetrabil. Toată viaţa-i
o frumoasă minciună, în fine vă
amăgiţi cu toţii că-i minunată şi
eu nu vă deranjez. Vă rog acelaşi
lucru. Lăsaţi-mi fluturii să zboare,
să moară, să vină alţii. Să mă
fericesc.