RSS Feed

NEXT Airlines: Nevada – Berlin – Bremen – Riga – Abu-Dhabi

Posted on

ImagineMarea ta întorsătură a vieții de student poate începe, ca în cele mai multe cazuri, într-o zi obișnuită, în care cu părul ciufulit, de dimineață încă, grăbindu-te să ajungi într-un punct B din liceu / universitate, dai cu ochii de un anunț, care-ți fură câteva minute din viață și după asta te lasă să meditezi îndelung și să-ți plăsmuiești cele mai îndrăznețe vise legate de cariera ta.

            La vârsta de 16 ani am trăit și eu visul American, obținând o bursă oferită de Guvernul American prin programul de schimb FLEX (Future Leaders Exchange) 2009-2010. Timp de 10 luni, am studiat laCheneyHigh Schoolși am locuit într-o familieamericanăîn orașulSpokane. Am fost în ipostaza unui… burete. Iar asta poate pentru că este cel mai important să profiți de tot ce se întâmplă în jurul tău, să absorbi până și cele mai neînsemnate experiențe, dar pozitive!

Am fost curioasă să aflu despre studenții care au trăit experiențe de acest gen, la o altă vârstă decât mine, norocoși care au fost și de câteva ori la studii în alte țări.

Există și multe mituri legate de studiile în străinătate, absolut neadevărate. Ele ar putea fi:

  • Studiul în străinătate nu este pentru toată lumea.
  • Este mai ușor și la fel de bine să călătorești după ce ai un loc de muncă.
  • Nu am bani suficienți pentru a studia în străinătate.
  • Pot să studiez doar în Marea Britanie sau în Statele Unite pentru că nu vorbesc altă limbă străină în afară de engleză, ș.a.

Mai ales acum, posibilitățile tinerilor sunt de ordinul sutelor, chiar mai mult! Există site-uri pe care le puteți verifica periodic pentru a vedea dacă au apărut anunțuri despre burse: http://www.eac.md, www.americancouncils.md, www.excel.md sau site-uri ale universităților. Sau dacă visați să ajungeți într-o instituție anume, faceți tot ce vă stă în putere ca să fiți eligibili și să luați o bursă.  Asta este și partea bună, anume pentru țările mai sărace, care deseori au studenți mai buni decât cei din țara respectivă, se oferă de cele mai multe ori burse, condițiile nu sunt până la urmă atât de multe și dificile, trebuie să fii perseverent, să știi ce-ți dorești cu exactitate și să fii mulțumitor pentru orașul în care o să mergi, universitatea la care o să studiezi și s-ar putea să fii plasat și într-o anumită familie, care este, evident, altfel decât cea de acasă.

Cât ești tânăr descoperă, călătorește și îndeplinește-ți visele, pentru că amânarea nu este soluția, este o minciună care nu e spusă până la capăt, ceea ce vei amâna, o să devină și mai greu de îndeplinit cu timpul.

Cunoașterea limbii engleze este importantă, chiar și în țările europene, sunt universități cu predare în limba engleză. Deci, SUA și Marea Britanie nu sunt singurele opțiuni.

Istorioare de success, impresii și vise vă vom împărți pe felii, prin intermediul studenților și absolvenților de peste hotare.

           Imagine Lilia Sirețeanu, acum lector la Truckee Meadows Community College și Coordonator de Program în organizația Women and Children’s Center of the Sierra, Reno, Nevada, SUA a făcut un an de studii universitare, mai apoi studii de masterat și doctorat în Statele Unite ale Americii obținând inițial o bursă de la Guvernul SUA.

Aflăm de la Lilia că cele mai vizibile diferențe între cele două sisteme, din Moldova și cel American ar fi libertatea de alegere a obiectelor studiate, încurajarea gândirii critice și o relație degajată dintre profesor-student. Toate acestea întru crearea unei experiențe pozitive, benefice pentru cel care studiază.

Diferențele culturale au uimit-o, începând de la modul de a gesticula, a merge, până la relațiile cu cei din jur, ideile lor despre religie, familie, politică etc. A combinat cu success aceste experiențe culturale cu cele educaționale, și-a făurit un fel de intstrument de întins orizontul, până la limite.
Revenind în țară s-a găsit pe sine mult mai sensibilă la ce se întâmpla în jur. A încercat să se angajeze aici și, confirmă deja absolventa, că perspectivele sunt mult mai bune. În timpul aflării ei înMoldova, a fost angajată angajată în calitate de consultant-cercetător la Organizația Națiunilor Unite, programul HIV/SIDA. Totodată, i-au fost oferite oportunități și la alte agenții/organizații.

Imagine Tânăra Aurelia Cojocaru este studentă în anul II la European College of Liberal Arts of Bard, Berlin, Germania, unde studiază filozofia și literatura. Ea menționează despre conexiunea dintre Germania și SUA prin sistemul de învățământ implimentat la ea în Universitate. Anume „liberal arts” este veriga de legătură, (deşi conceptul de „arte liberale” e unul european la origine).

A trecut prin procesul de admitere obişnuit al instituţiei, deschis absolvenţilor de învăţământ secundar din toată lumea, care au un nivel de engleză confirmat prin certificat recunoscut internaţional. Procesul de selecţie a inclus, pe lângă formulare, eseuri şi chestionare, interviuri telefonice.

Dezvoltând, Aurelia ne informează că sistemul favorizează comunicarea ca formă de învăţare, lucrul cu textele şi sursele primare în detrimentul unei viziuni schematice bazate pe surse secundare. Ea conștientizează că responsabilitatea pentru calitatea şi direcţia propriei formări cade pe umerii studentului. Mai mult decât disciplina e încurajată, indirect, autodisciplina. Sistemul nu oferă un cadru rigid de norme şi interdicţii, în schimb îşi oferă sprijin pentru ca fiecare să-și creeze propriul sistem de „norme”, propria „constelaţie” de interese, iar acest sprijin e valabil chiar şi în cazul necesităţii unei reorientări.

Nu m-am schimbat esenţial, ne mărturisește, dimpotrivă, și-a reconfirmat şi fortificat lucruri care ţin de identitatea  şi de viitorul ei. Are acum mai multă încredere în raport cu aceste lucruri, deşi a trebuit să treacă, ca orice student ce „evadează”, şi prin teama de necunoscut, şi prin renunţarea la confortul de acasă etc.

Faptul că pentru alţi studenții de acolo, impresia că fiecare în parte este imaginea unei întregi colectivităţi a făcut-o foarte conştientă de propria ei identitate. S-a transformat, involuntar poate, într-un mesager, unul de succes, care speră să fie un caz fericit şi să nu cadă, pur şi simplu, într-o perpetuă condamnare a propriei identităţi. Nici Occidentul nu e un paradis. Prin tot ceea ce va face, Aurelia speră că va schimba nişte stereotipuri, despre Moldova în Occident, despre Occident în Moldova.

Ne încurajează și ne pune în fața faptului, că suntem nişte rotiţe în tot ce înseamnă globalizare. Nu se ştie unde ne vom afla, ci ce şi cum vom face. Iar dacă putem, într-un final, să ne ridicăm deasupra acestui fapt (să fii, adică, rotiţă în maşinăria globalizării, dar să fii şi conştient de), suntem un caz fericit.

Oleg Pasternac, studiază în Emiratele Arabe Unite, Universitatea New York din Abu Dhabi, în anul I, la Facultatea de Cercetare și Policiti Sociale. A aplicat urmărind instrucțiunile de pe site și a obținut o bursă. Mai mult, a fost finanțat să vizitezeAbu Dhabi chiar înainte de a fi anunțate rezultatele admiterii.

Imagine  Pe lângă cursuri, ne spune Oleg, studenții au ocazia să meargă la întâlniri de afaceri, cunoscând oameni de vază. Iar din împletirea experienței educaționale cu cea culturală, are posibilitatea să afle nu doar despre cultura Orientului Mijlociu, dar interacționează și cu alte personae venite din locuri exotice ca Venezuela, Brazilia și alte țări.

Până la moment, încă nu s-a gândit la întoarcerea în Moldovadupă cei câțiva ani de studii, dar pare să fie cea mai probabilă alegere a lui. Cu toate acestea, speră că absolvirea unei universități peste hotarele țării noastre îi vor aduce mai multe posibilități de angajare, aici la noi sau în altă parte.

ImagineVictoria Beleuţă, studentă în anul I a beneficiat de o bursă de merit la Jacobs University Bremen din Germania, care funcționează după aceleași principii de peste ocean,. Aflăm că este recomandat ca studenții să își aleagă facultatea la începutul studiilor, dar că au posibilitatea să o schimbe pe parcursul primului an.          

Specificul Universitații Jacobs este mediul internațional, fiind înconjurați de studenți ce reprezintă 111 naționalități, lucru ce poate creea uneori și dificultăți în comunicare. Deoarece la moment trăiește în campus, unde vorbește numai limba engleză, nu interacționează direct cu esența culturii germane. Totuși, speră că pe parcursul anilor ce urmează, să remedieze situația.

La momentul dat,Victoria ia în considerație ambele opțiuni, de a pleca dinMoldovasau de a rămâne, dar totul depinde de oportunitățile apărute, de care este obișnuită să profite din plin.

Imagine Ecaterina Bencheci își face studiile în prezent la Stockholm School of Economics în Riga, capitala țărilor Baltice. Beneficiază de studii superioare în domeniul Business și Economie, cu posibilitatea de alegere a specializării în al treilea an de studii: Marketing, Antreprenoriat, Finanțe și Economie. Pentru a obține diploma de licență, va studia timp de trei ani, care includ aproximativ douăzeci și sapte de cursuri intensive cu instruire în limba engleză. Încântată, Ecaterina ne spune despre profesorii foarte competenți din Letonia, Suedia, Anglia, SUA, Danemarca, Germania, ș.a.

Și Ecaterina are în spate o experiență de elev de schimb în Statele Unite, unde a și decis să-și continue studiile postliceale într-o altă țară decâtMoldova.

Consideră de maximă importanță că studenții la SSER practic nu sunt încărcați cu examene la mai multe obiecte într-o perioadă de sesiune, ci susțin examenele pe parcursul semestrului la un interval de minim două saptămâni. Profesorii mereu îi încurajează, îi ajută și au ca scop să pregatească studenții pentru a-și aplica cunoștințele în viața reală.

Între schimbări interioare, schimbarea stilului de viață cu unul mult mai europenizat, Ecaterina Bencheci, consideră această experiență o bună șansă de a-și face noi prieteni, ceea ce nu este puțin important pentru o persoană ce vrea o carieră în domeniul businessului.

Este sigur faptul că, până la sfirșit, Ecaterina se va reîntoarce în țară și va implementa multe idei culese din toată lumea, dar asta numai după ce va obține diploma de licență în Riga, își va face studiile de masterat în vestul Europei, va participa la câteva școli de vară în diferite țări și va călători cât mai mult posibil.

Cu cele mai nobile intenții de a cuceri lumea și fiind în continuă căutare de sine, acești studenți sunt mesagerii noștri în lume și mesagerii lumii în țara noastră. Ei poartă stindardul verticalității, al hărniciei și al dorinței noastre de ascensiune. Ei contrazic spusele lui Dimitrie Cantemir, că moldovenii sunt cam leneși la carte, demonstrând exact inversul: că știu ce vor, că știu cum să cucerească noi piscuri, că sunt vizionari și doresc să contribuie la demolarea unei mentalități și la (re)construirea alteia.

Articol publicat in nr.3 al Revistei Studentesti NEXT: http://www.scribd.com/doc/84734941/Revista-de-Tineret-din-Moldova-NEXT-nr-3

Colecţie de simţire toamnă-iarnă 2011

Posted on

Prin epidermele frunzelor simt toamna… de parcă tot trupul meu ar avea conexiuni nevăzute cu nervurile lumii acesteia, cu recele ei. Inima nu-mi doarme niciodată, stă la pândă, urmărindu-şi propriile bătăi şi umbre… Frunzelor nu le ajung culori ca să exprime ce simt, se maschează în fel şi chip, se camuflează şi-şi găsesc odihna în tăcerea de peste capetele noastre.

Din tot vârtejul de schimbări care au avut loc în viaţa mea în primele luni de studenţie, am ţinut să mai concep şi eu una. După săptămâni întregi de meditaţii, asemeni unor şedinţe yoga (da! într-atât de greu îmi este să iau decizii) într-o zi de sâmbătă, când era frig şi urât afară, nu m-am sinchisit să-mi creez eu atmosfera de confort şi, iată-mă,o nouă eu, cu o frizură nouă. Noua mea imagine e un fel de retrospecţie, or sunt tot eu, călătorind în timp şi spaţiu în anii când eram în clasele primare şi primeam sfârle de la colegi de fiecare dată cînd păşeam în clasă după coafor, cu ma-a-a-ri emoţii.

Orele de filosofie se rezumă la zadarnicele încercări ale profesorului de a ne capta atenţia. Ca pe nişte muşte încearcă să ne momească, nu pentru ca să ieşim,ci ca să ramânem, să ne prindem de fâşia lipicioasă cu miros îmbietor. Ca în fiecare zi de joi, poți să numeri pe degete câţi vin la prima oră. Păcat de-atâta filosofie irosită între patru pereţi care o înghit. Eu, cel puţin, sunt într-o altă dimensiune acum.

Venită la universitate, eu şi colegele mele, ne-am ciocnit de sfaturile unor profesori: Să vă văd pe toate măritate! Ştiu fiecare ce gândiţi, pot să vă prezic care din voi o să fie prima; sau: deşteaptă în sec. XXI, e acea femeie care nu acordă timp companiei bărbaţilor şi nu care se mărită prea curând. Stai şi te gândeşti, cu mintea ta de studentă în anul I, cui oare să- i dai dreptate. Evident, suntem la o vârstă când vrem să trăim, nu doar să ascultăm şi să medităm la rece.

Se apropie sesiunea… Încă nici nu suntem studenţi.. până nu am trecut şi prin filtrul examenelor, aşa ni se tot spune. Cuminţi şi cu ochii măriți de mirare, ne conformăm şi aşteptăm “botezul”. Jumătate de an, ca jumătate de tonă de lecții învățate, și nu mă refer la teoretizări din manuale, ci descoperiri personale.

Universitatea e până la urmă… locul unde începi să deosebeşti ce îţi este absolut necesar şi de la ce poţi să te eschivezi fără ca să se prăbuşească toată lumea din jurul tău. E vorba de alegerile pe care le faci, pentru că timp, mereu o să fie prea puţin. Mereu o să ne plângem că nu ne ajunge, nici pentru lecturi, nici pentru teatru, viaţă culturală şi nici n-o să se schimbe nimic până nu o să dăm din coate disperaţi să facem loc şi lucrurilor care ne place să le facem, nu doar acele obligatorii, nişte idei generate de oameni mari pentru oameni mici (încă). Propriul program, individualizat, ni-l vom face fiecare conform scopurilor şi placului fiecăruia dintre noi. În dependenţă de ce vrem să ajungem, ce ne lipseşte în bagajul de experienţă, care la moment pare atât de gol!

Încep să mă obişnuiesc cu existenţa catedrei în săli, mă minţea că ar fi fost o prezenţă mai impunătoare decât însăşi cea a profesorului, mă înspăimânta şi îmi venea să stau doar în faţă, chiar sub nasul ei, tocmai ca să nu ma vadă – ea. Săli mari, cu motive arhitecturale vechi, unele văruite în culori de spital, altele mici, asemeni unor birouri de directori faliţi.

Acum, să am grijă de catalog mi se pare cea mai mare responsabilitate şi parcă nu conştientizez că o sa vină altele mai mari… Cu toate acestea, Emil Gârleanu zicea că tinerețea, chiar în mijlocul mâhnirilor, are o lumină a ei. Mâhnirile mele vin din lucruri mici, dar așa pot veni și bucuriile, dacă știi să le primești cu brațele deschise. Și anume acum se duce lupta aceasta nesfârșită cu sine, în care o mânecă trage pe alta. Acum sunt anii când (trebuie să) treci pe sub microscopul care te lasă să vezi în tine, dincolo de tine, să te modifici ca o poză în photoshop, pe dinăuntru și pe dinafară.

De la început mi-a fost frică de această stranietate pe care o vedeam peste tot în jur, mă înconjura nemilos, nou şi, oarecum, vechi, care e numit la noi – tradiţie.

O iarnă seacă, în a cărei atmosferă cresc tridimensional viruși, gata să ne atace, unul-câte-unul. Un 2012 fără de zăpadă și ghețuș, totuși, sper să fie semne nu ale unui an monon, dimpotrivă, unul sigur, care să ne țină cu picioarele pe pământ, dar să nu ne știrbească zborul.

Când cad norii pe podea

Posted on

Când cad norii pe podea, ţi se dă posibilitatea să-i sufli încotro vrei tu, să le dai orice formă. Ţi se pare că păcăleşti cerul. Mereu ai vrut să fii stăpân şi ţi-a plăcut să ordoni. Vrei să ajungi în ipostaza de a-ţi condamna propriul eu – cea mai lăudabilă autopedepsire. Şi cel mai mare triumf este acela care se întîmplă asupra propriei fiinţe. Să stârpeşti egoismul ca pe un şarpe cu clopoţei, răsunător.
Eşti aproape student, iar tu nu vrei decât să le demonstrezi tuturor atletul (intelectual) din tine şi să sari tot mai sus de pe trambulină, spre nori. Arătările acelea din pluş au dat drumul ploii atunci când s-a deschis Cutia Pandorei. Toţi s-au înspăimântat şi au crezut că-i lucru rău. Eu râdeam pe-atunci, îmi amintesc bine, că eram un măr în Pomul Vieţii – lucid ca o picătură de rouă într-un pahar ticsit cu iarbă.
Ploaia, prin ce este ea m-a făcut s-o iubesc. Alergam, pe pistă / prin viaţă, iar şuvoaiele au venit în cele mai oportune momente. Noroiul sau frigul nu mai contează, atunci îţi dai seama că s-a întîmplat prima dragoste.
Când norii s-ar hotărî să cadă, aş vrea să mă găsesc într-o grădină frumoasă, undeva în Paris, poate chiar în cea a lui Cioran. Să-i prind în palme şi să le dau lecţii pentru a fi: cum nu e bine să cazi în depresie, alias podea. Să le fiu psiholog şi îndrumător. A mai auzit cineva de… doctor al norilor? Mi-ar zice cineva că-s nebună dacă le-aş mărturisi că asta e direcţia mea profesională. Cu toate astea, eu asta o sa mă fac, chiar dacă ar fi să muncesc la stat şi să primesc bani puţini. O, ba nu, aş reprezenta universalitatea, doar… toţi au parte de nori! Doar că au nevoie de ei pentru diferite scopuri: unii pentru statutul de ţară agrară de care s-au învrednicit, alţii pentru împlinire sufletească şi poate doar puţini care vor să le fie lor de folos.
Mă vreau sub un nor de ploaie, în gara unde trenul întîrzie mereu (nelipsit va fi ceasul gigant care se impune cu bătăile de la ore fixe, doar-doar s-a răzgîndi cineva să mai ia trenul şi să-şi urmeze inima) ca să reuşesc să-mi iau porţia de răcoare şi linişte. Gara unde peronul e inutil, pentru că mereu vrei să te plimbi pe şine şi să te panichezi cînd lunecă unul din pantofi…
Acolo, în gara cu nori londonezi, nu vor fi unde pentru telefoanele mobile. În gara cu norii căzuţi pe podea poţi să te joci de-a v-aţi ascunselea cu primul străin întîlnit. Tot în aceeaşi gară, poţi să-ţi pui orice dorinţă, nu doar stelele căzătoare îţi poartă noroc.
Cel mai bun cadou este un nor în care să-ţi ascunzi frustrările. Să le ticseşti cu pumnul, pînă la cot, pînă la umăr, pînă nu te mai vezi, pînă nu te mai recunoşti tu însuţi, atunci vei fi cu adevărat eliberat.
Ar trebui inventat un ghid practic de utilizare, cu instrucţiuni amănunţite, cu desene de o complexitate aproape anatomică. Să mergem mai departe de atît şi să raţionăm că, poate norii care cad pe podea au ajuns într-o situaţie limită, iar mesajul lor ar putea însemna mai mult decît îşi poate închipui un creion albastru care conturează o pufoşenie albastră şi stranie.
Când eram mică îmi imaginam că aş putea trage norii de funie, ca la rodeo, şi să-i încalec să mă poarte unde vroia mintea mea credulă.

Posted on

Am inventat iubirea în Pascal
şi am sufocat end-ul cu foarfecele.
În nori, florile de cireş şi-au dat întîlnire.

Pe imensul albastru
copacul nu mai avea flori,
doar origami uscate şi seci;

Iar eu, în iarba cu gene înalte
urcam absentă scara de lumină,
de care sufletul îşi prindea liane.

Touching My Dreams.com

Posted on

torrente de ticăituri îşi fac loc între ureche şi cap
uploadu-ri de gânduri cu vibraţii înalte
GB în care nu încape toată uimirea mea
emoticonuri care mă fascinează şi-şi fac loc în vise
ziua când dorm cu ochii deschişi
şi mimez cu degetele I love un oarecare tmd
sau Touching My Dreams în variantă virtuală
molipsită de insomnie
aşa încât poţi s-o accesezi oricând
cu ochii inima
să cuprinzi
aşa cum le place braţelor tale suflet2suflet
să-ţi înfofoleşti jurul gâtului cu
toate peliculele care ţi-au schimbat
lua-o-ar  naibii de viaţă
să visezi fotografii perfecte
photoshop-ate doar aşa ţi-ai dat seama
de frumosul din tine
monitoare ce strigă în plămâni aburinzi eroare
disc C plin până la refuz de de-li-cii
ca mese de sărbătoare
la care le cad picioarele
cum ţi se prăbuşesc ţie frustrările
cînd apeşi ca un obsedat
pe mouse-ul ce-a încetat să mai
scoată sunete piţigăiate
şi-n tăcere resemnat
navighează pe un singur tărâm.

xoxo

Posted on

Si daca mai demult nu vroiam sa incep sa privesc serialul, intr-o zi, am inceput sa-l vad si am prins firu))) mmm… Gossip Girl, yep, they know I love ’em)

I think I’m back… (blush)

Posted on

cu mâinile ciunte
opreai ploaia
zidul lichid
ţi se scurgea pe frunte

în unghii umezeala
îţi alimenta setea
orfană în gâtlej
gâlgâitoare

în acelaşi timp
cu spatele respingeai răceala
albă imaculată

zilele îţi stăteau
cunună pe cap
şi ţi se numărau
cădeau spini
moi şi trist
îţi înfăşurau
unghiile cele
aproape de asfalt

o lecţie de atingeri
de respingeri
a polilor
cu aceeaşi sarcină

Lumea in 9 imagini!

Posted on

Doar în China

Doar în Thailanda

 Doar în India

Doar în Texas

 

Doar în Mexic

Doar în Lebanon

Doar în Germania

Doar în Hawaii

Doar în America

Palme şi veri

Posted on

verii i s-a dus inima în călcâie.

de zecile, sutele şi miile

de palme care se îmbrăţişează

cu degete încolăcite de zei,

lungi şi slabe,

emoţionate,

cu mişcări de felină.

vara a rămas fără de inimă.

de zecile, sutele şi miile

de palme care şi-au dat

ultima îmbrăţişare,

care se sufocă şi evadează

în toamnă…

singuratice mâini,

atârnă, trec unele pe lângă altele

şi nu se mai recunosc.

am întâlnit palme

mândre, fine,

grave, tulburate,

graţioase, melancolice,

uscate, goale,

umede, cu ploi picurând din unghii.

pe toate le-am uitat,

o singură pereche am reţinut.

Palme străpunse de cuie,

nevindecate…

O poveste devenită realitate – S(an) F(rancisco)

Posted on

Astăzi am pornit în marea noastră Aven­tură – California. Îndreptându-ne spre destinaţie, am făcut un popas în Oregon, să luăm prânzul. Cred că vă amintiţi cu toţii de vreun film cu cowboy-i din Sud și barurile în care aceștia își petrec o mare parte a zilei/nopţii.

Trecem pe lângă râul Columbia. Mă întreb cum ar fi să mă aflu adânc în inima apelor lui, să nu conteze nimic, decât lupta pentru oxigen, la limita dintre viaţă și moarte.

Multe mori de vânt, albe, ca aripi de păsări. Braţe mari, albe… Și parcă își pierduseră adevăratul scop pentru care erau acolo, de parcă voiau doar să-mi fure privi­rea, iar vântul să-mi alunge orice gând… Morile de vânt echivalează cu zădărnicia. Oi fi eu pesimistă, or, alea sunt semne evidente pe care ni le aruncă destinul în faţă, ca și accidentele cu mașini, gându­rile noastre măreţe ciocnindu-se de realitatea care strigă – zadar­nic, zadarnic…

După ce am trecut în statul ve­cin – Oregon, am oprit la Multno­mah Falls sau Cascadele Multno­mah. O priveliște indescriptibilă, cu un pod aflat la câteva zeci de metri în sus și în spate o cascadă înaltă de 165 m și, mai jos, una de 21 m, ca o continuare a preceden­tei, în total, o fi 186 m, cea mai înaltă cascadă din statul Oregon.

E-o zi ploioasă astăzi, cu picuri care se desprind din spaţii. Ploaia, drumul umed și eu. Un trio per­fect. De ce m-aș minţi? Ploaia e unica perfectă.

După o noapte într-un hotel în Portland, ne îndreptăm spre Can­non Beach. Oceanul – minunea pe care ochii mei încă n-au descope­rit-o. Azi a venit timpul…

Apropiindu-ne de ocean, ori că încântarea mea atingea cote maxime, ori că într-adevăr era im­presionant, dar pentru prima oară văzusem copaci întregi cu ramuri îngrelate de mușchi de un verde crud, viu, furător de priviri.

Și iată-mă faţă în faţă cu Marele Ocean. Oare unde i-o fi inima? E doar un mal al marelui Pacific, dar îl simt de parcă ar fi tot aici, îi aud bătăile și respiraţia. I-am simţit cu picioarele apa rece, iar acum, lângă foc, în camera de hotel de lângă plajă, cu vedere la ocean chiar și din fotoliu, amintirea recelui mă-nspăimântă. Eu și sora mea am decis să ne riscăm starea de bine și, în ciuda ploii și a vântului grozav, a valurilor înspumate și nărăvașe, să mergem să ne udăm picioarele. Dovada eternă a nebuniei noastre este un filmuleţ, pe cât se poate de strigător la cer (pentru părinţii noștri îngrijoraţi), pe atât de vesel și copilăresc. Două fetiţe, fără cosiţe, dar cu multă voie bună, zburdând prin și peste valuri, alergând spre ele și înapoi. E un fel de joc de-a prinselea cu oceanul, cel mai periculos joc pe care l-am trăit vreodată. Oamenii – previzibili și Oceanul – simbol al imprevizibili­tăţii. Și nu poţi să-i zici că a trișat, e doar… diferit. Iar a fi diferit e dreptul oricui, nu poţi pedepsi pe nimeni pentru asta. Ce-ţi rămâne de făcut? Să iubești Pacificul.

Ne-am oprit la Peștera Leilor-de-mare. Am văzut foci. Era atât de urât afară, încât uram ploaia în momentele alea, gândindu-mă cât de crud era cerul cu noi. Roci ascu­ţite, valuri izbindu-se cu o putere herculiană, printre ele… animă­luţele fără de nicio putere în faţa naturii, aruncate de ape și întâm­pinate de pietre. Mi-era milă de ele și am încetat să-mi plâng mie de milă, pe cât eram eu de norocoasă, de fapt. Sute, sute de foci se odih­neau căţărate pe pereţii din piatră, unele aveau vânătăi, altele nu erau decât niște bebeluși. Scoteau niște sunete ciudate, dar nici pe departe fioroase

Se prevestește o furtună. Valu­rile eșuează în încercarea lor de a mă purta cu ele. De-aș putea însă să-mi aleg unul și să merg cu el? Pescărușii mi-au asaltat geamul la care stau și prin ochiul căruia privesc… Aripile lor fac schimb de liniști, mi-o aduc pe cea a oceanu­lui. De ce-o fi atât de posomorât?… Să-l fi deranjat gândurile, îngrijo­rările mele…

N-ar fi trebuit să inventăm bărcile, ci să-i lăsăm oceanului misterul, să fie orizontul care duce spre rai, nu ape care te poartă spre alte locuri, străinătăţi și dezamă­giri, dureri. De ce n-ar fi rămas puntea spre sacru?

Nu mi-e foame, nici sete, n-am sentimente, suntem doar eu și oceanul într-o intimitate nesfârșită, mai întinsă decât ori­zontul și toate ţărmurile din lume. Cât aș vrea să nu se mai sfârșească.

Prima întâlnire cu oceanul e prima întâlnire cu sufletul. Cât mi-e de frică să nu fie unica…

După o lungă călătorie, am in­trat în statul California, ne apro­piem de San Francisco. E un oraș frumos (din auzite) și sunt sigură că presupunerea se va adeveri. De câteva zile plouă, ne prinde rebela oriunde suntem.

Noaptea precedentă am stat în­tr-o căsuţă mică de lemn, pe malul oceanului. Ploaia a fost puternică și insistentă. Am încălzit căsuţa cu un singur cămin. A fost puţin răcoare, dar câtă căldură în suflet! Ploaia plecase pentru ceva timp și ne-a oferit un frumos apus de soa­re, care ne-a făcut să ne scoatem aparatele de fotografiat la vedere. Am pregătit ceea ce americanii numesc s’mores, în traducere mai multe, însemnând că-s delicioase și nu te poţi opri din a le gusta. Ingrediente: marshmallows (un fel de bezele), ciocolată – de dorit „Hersheys”, biscuiţi și mai avem nevoie de o sursă de căldură. Din cauza vântului puternic, le-am pregătit în casă, la aragaz. Așezi o bezea pe un beţișor de lemn și o apropii de foc până capătă o nuanţă auriu-închis. Pui ciocolata pe biscuit și pe bezeaua fierbinte, suprapui celălalt biscuit, presezi, retragi beţișorul și – voila!

Ne-am petrecut timpul vizitând San Francisco. Strada Hippy-lor: oameni îmbrăcaţi în culori vii, cu magazine stil vintage și multe piercinguri. Un alt vestit cartier în SF este Castro, cu multe steaguri tricolore, unde la ordinea zilei sunt plimbările în doi, momentele de afecţiune și tandreţe, un fel de dat în spectacol pentru privitorii de rând, mă refer la… comunitatea gay care este concentrată în acea parte a orașului.

China Town este o altă regiune, împânzită de pieţe și magazine cu obiecte chinezești, accesibile la preţ, înzorzonate și cu mulţi-mulţi clienţi, chinezi la rândul lor. Observ și americani curioși, care, dorind să descopere cultura chineză, se arată pe acolo. Unii sunt turiști interesaţi de viaţa din inima orașului San Francisco.

Pe lângă mulţimea de poze pe care le-am făcut, mi-a rămas im­pregnată amabilitatea gazdelor și, desigur, Podul Golden Gate, care a devenit celebru prin faptul de a fi primul pod suspendat din lume, construit la o înălţime de peste 150 m deasupra nivelului apei.

San Francisco este orașul unde se găsește echilibrul dintre rece și cald. Nu au zăpadă și nici veri înăbușitoare, norocoșii trecători au parte de verde tot anul. Locui­torii sunt literalmente îndrăgostiţi de oraș, chiar dacă traiul acolo cere niște cheltuieli mai mari decât în alte orașe ale Americii.

Închisoarea Alcatraz, situată pe o insuliţă, devenită muzeu, este o altă atracţie turistică a regiunii. Ca să o vizitezi, e nevoie de rezer­vare cu cel puţin o săptămână îna­inte, iar noi ne-am mulţumit cu un tur în jurul construcţiei care purta în sine amintirea înfricoșătoare a celor mai mari criminali ai vremii, inclusiv celebrul Al Capone. În 1963, după 29 de ani de existenţă, penitenciarul a fost închis, din ordinul președintelui Kennedy, cauza fiind cheltuielile prea mari pentru întreţinerea acestuia.

În aprilie, am avut parte de experienţa balului de absolvire în Statele Unite, la care pot partici­pa clasele absolvente și clasele a XI-a. Dacă e să vorbim despre cum se îmbracă americanii, păi aici cuvântul practic nu-și are locul. Banii aruncaţi vorbesc de la sine: pentru trei ore de distracţii, mulţi dintre americani dau câte 700 de dolari. Și ca să nu se simtă prea incomod, fetele poartă niște teniși de cauciuc cu rochia scumpă, înfo­iată, care în loc să fie parte a unui eveniment de socializare, este o ustensilă pentru a-i îndepărta pe cei din jur. Nu mai vorbesc de comportamentul elevilor la bal. Chiar dacă profesorii încearcă să oprească dansurile mult prea ieșite din tiparul unui bal de absolvire, oricum, excese se întâmplă la fiece pas. Dar, dacă ești cu un grup de prieteni pe care îi cunoști și a căror companie îţi face plăcere, distracţia e garantată. Apoi, seara continuă: unii merg cu prietenii la bowling, în alte localuri, alţii – la film. Ca după toate să urmeze un weekend odihnitor, fără pompă și rochii exagerat de scumpe, în pijamale, cu migrene pentru unii, cu împliniri pentru alţii.