Publicat în nr. 2 al revistei “Clipa”
clik aici
La jumătatea acestei ierni, pe când nu se-arăta nici urmă de zăpadă (aşa-s iernile pe la americani, pesemne că, zadarnice…), am mers la schi, am găsit zăpadă în Kellogg, Idaho. A fost prima mea experienţă de a schia, pe care am savurat-o din plin. Am luat o lecţie înainte, nu am vrut să pornesc la vale neştiind măcar cum să încetinesc. Pista pentru începători nu e groaznică, însă cea pentru profesionişti îmi pare pentru supraoameni; or, e sinucidere curată. Nu am riscat pentru că mai şi auzisem de începători care s-au aruncat în faţa trenului în felul ăsta. Eu însă mi-am dorit mai multă siguranţă. Simţeam nevoia zăpezii sub picioare, ştiind că în Moldova ninge şi e frig de crapă pietrele. Anul trecut în Washington zăpada îţi ajungea mai sus de genunchi, însă iarna asta a rămas la mine-n ţară. Zăpada îmi creează o fericire lăuntrică indescifrabilă, impenetrabilă, pe care nimic n-o poate distruge decât topirea însăşi. În Idaho am fost cu familiagazdă şi cu toţi ceilalţi elevi de schimb din organizaţia căreia îi aparţin. Am mers pe străzile Kel- loggului – un centru minier şi cel mai mare comerciant de automobile marca Dodge din întreaga lume. Am savurat un weekend relaxant şi ne-am întors acasă împliniţi. Ziua Îndrăgostiţilor, februarie, la ei nu-s divergenţe de genul 14 sau 24 februarie, care zi e mai potrivită. Dar n-am uitat şi de 24, e sărbătoarea noastră, oricum. E plăcut să primeşti ursuleţi din pluş cu inimioare moi din cârpă, dar mi-e dor de inimi adevărate… Ce surpriză! O prietenă de-a mea din Moldova se află exact în oraşul în care sunt eu, încă înainte de apariția mea pe-aici. M-am bucurat mult. Ne mai facem timp să pălăvrăgim în română. E-aşa de minunat să vorbeşti şi să nu te-nţeleagă nimeni în afară de persoana căreia îi vorbeşti! Atât de nou mi sa părut faptul că am putut să discut în limba mea având pe cineva faţă în faţă. Am o antipatie la moment faţă de tehnică. Mereu apar probleme, dacă te auzi la microfon, nu funcţionează camera web şi invers, niciodată perfect. Am avut satisfacţia să port o conversaţie fără fire şi minute pierdute pentru întrebări de genul: „Mă auzi?”, „Eşti sigur/ ă?”, „Dacă te-aş mai şi vedea…” etc. Devine enervant. Am zis că îi pun cruce computerului pentru măcar câteva săptămâni după venirea mea în ţară. Acum însă este unica modalitate de a face conexiunea peste ocean. La şcoală am descoperit o nouă oportunitate, şi-anume de a lua lecţii de web design, adică am învăţat cum să creez site-uri. Am creat şi pagina web proprie, care include călătoriile mele aici, în SUA, impresii şi informaţii despre concursul de burse la care am participat. O puteţi accesa la http:// www.usaexperience.webs.com. Profesorul îşi promovează materia pe care o predă chiar prin elevii lui. Ultimul proiect pentru lecţie a fost un site care face reclamă lecţiei de web design. Recent, am privit filmul numărul unu în topuri, timp de vreo 7-8 săptămâni, şi-anume, Avatar, cu efecte 3D. Grafica, care este întradevăr uimitoare, şi sentimentul pe care ţi-l dă filmul după ce l-ai vizionat pe un ecran enorm… la fel de enorm ţi-e şi gândul din creier, că fiinţa umană este echivalentă cu distrugerea acestui pământ, iar ca să ştiţi despre ce vorbesc, vă recomand să-l vizionaţi. Sportul e important în viaţa americanilor şi mi-am zis că un sport de primăvară ar fi benefic; am ales tenisul de câmp, cu siguranţă nu o să am aşa ocazie în Moldova. Şi iată că a venit martie – astenia anotimpului culorii. Iar fluturii îmi zboară din mâini, de parcă descompunerea mâinilor mele nu e decât mii de zbânţuiri colorate, ori extensii de suflet izbindu-şi aripile de pereţii camerei şi… ciudat, mor, cedează în clipa următoare. Şi mă gândesc la fluturii din stomac când ne îndrăgostim, să fie aia fragmentarea sentimentelor, o explozie de suflet? O (in)digestie a dragostei? Iar dacă totul vine de la creier şi îmi modelez singură fluturi ca să-mi creez impresia că sunt nişte reprezentări pe care iubirea le naşte, atunci lăsaţi-mă să (mă) mint în continuare, moleşeala plăcută de minciună mă ţine într-un confort impenetrabil. Toată viaţa-i o frumoasă minciună, în fine vă amăgiţi cu toţii că-i minunată şi eu nu vă deranjez. Vă rog acelaşi lucru. Lăsaţi-mi fluturii să zboare, să moară, să vină alţii. Să mă fericesc.
Leave a comment
Fluture miop, privind fericit înainte.
Scrie adresa ta de e-mail pentru a te conecta si pentru a primi notificari prin e-mail ale posturilor noi.
Email Address:
Cetăţean!