Masti

Descoperirile… imi dau toata lumea peste cap. Aflu despre oameni si ma-nspaimint. Toti isi pun cite-o masca, incercind sa para mai putin fiorosi. Coltii insa li se contureaza prin piele. Chirurgie estetica in declin…

Mai mereu ne prindea ploaia, fara umbrele, evident. Dar ce-ti trebuie umbrela cind gindurile ti-s multe, inadusite,  deasupra capului, anti-(t)(d)ot.

Street Spirit

This song is so touching. Makes me tear, brings the moisture in my eyes.

When we loose everything, when seems like hope it’s the last thing left. But it’s not… it’s gone.

Pretty much, the best video I’ve ever seen. Amazing is the word.

The Butterfly Circus

Un film de scurt metraj. Doar 20 de minute, care n-o sa-ti para zadarnice. Chiar merita.

Pocket full of sunshine

I got a pocket, got a pocketful of sunshine.
 I got a love, and I know that it's all mine.
 Oh.

 Do what you want, but you're never gonna break me.
 Sticks and stones are never gonna shake me.
 No.

 Take me away: A secret place.
 A sweet escape: Take me away.

 Take me away to better days.
 Take me away: A higher place.

 I got a pocket, got a pocketful of sunshine.
 I got a love, and I know that it's all mine.
 Oh.

 Do what you want, but you're never gonna break me.
 Sticks and stones are never gonna shake me.
 No.

 I got a pocket, got a pocketful of sunshine.
 I got a love, and I know that it's all mine.
 Oh.

 Wish that you could, but you ain't gonna own me.
 Do anything you can to control me.
 Oh, no.

 Take me away: A secret place.
 A sweet escape: Take me away.

 Take me away to better days.
 Take me away: A higher place.

 There's a place that I go,

 But nobody knows.

 Where the rivers flow,

 And I call it home.

 And there's no more lies.

 In the darkness, there's light.

 And nobody cries.

There’s only butterflies.

 Take me away: A secret place.

 A sweet escape: Take me away.

 Take me away to better days.

 Take me away: A higher place.

 Take me away: A secret place.

 A sweet escape: Take me away.

 Take me away to better days.

 Take me away: A higher place.

 Take me away: A secret place.

 To better days take me away.

 Take me away to better days.

 Take me away: A higher place.

 The sun is on my side.

 Take me for a ride.

 I smile up to the sky.

 I know I'll be all right.

 The sun is on my side.

 Take me for a ride.

 I smile up to the sky.

 I know I'll be all rïght

Mother

Happy Mother’s Day here in the US!

Si pentru toate mamele din lume…

She was so young with such innocent eyes
She always dreamt of a fairytale life
And all the things that your money can’t buy
She thought that he was a wonderful guy
Then suddenly, things seemed to change
It was the moment she took on his name
He took his anger out on her face
She kept all of her pain locked away

Oh mother, we’re stronger
From all of the tears you have shed
Oh mother, don’t look back
Cause he’ll never hurt us again

So mother, I thank you
For all that you’ve done and still do
You got me, I got you
Together we always pull through
We always pull through
We always pull through
Oh mother, oh mother, oh mother

It was the day that he turned on the kids
That she knew she just had to leave him
So many voices inside of her head
Saying over and over and over,
“You deserve much more than this.”

She was so sick of believing the lies and trying to hide
Covering the cuts and bruises (cuts and bruises)
So tired of defending her life, she could have died
Fighting for the lives of her children

Oh mother, we’re stronger
From all of the tears you have shed (all of the tears you have shed)
Oh mother, don’t look back
Cause he’ll never hurt us again (he’ll never hurt us again)

So mother, I thank you (thank you)
For all that you’ve done and still do (still do)
You got me, I got you, (yeah you got me and I got you)
Together we always pull through.
Oh mother, oh mother, oh mother

All of your life you have spent
burying hurt and regret
But mama, he’ll never touch us again

For everytime he tried to bring you down
Just remember who stood around
It’s over, and we’re stronger
And we’ll never have to go back again

Oh mother, we’re stronger
From all of the tears you have shed
Oh mother, don’t look back (oh mother don’t look back again)
Cause he’ll never hurt us again (cause he’ll never hurt us again)

So mother, I thank you (and I thank you for all that you’ve done)
For all that you’ve done and still do (together we always move on)
You got me, I got you, (you got me, I got you)
Together we always pull through (always pull through)
We always pull through
We always pull through

I love you mom

vIaȚa DIN ani

Publicat în nr. 2 al revistei “Clipa”

clik aici

La jumătatea acestei
ierni, pe când nu
se-arăta nici urmă de
zăpadă (aşa-s iernile
pe la americani, pesemne că, zadarnice…),
am mers la schi, am găsit
zăpadă în Kellogg, Idaho. A fost
prima mea experienţă de a schia,
pe care am savurat-o din plin. Am
luat o lecţie înainte, nu am vrut să
pornesc la vale neştiind măcar cum
să încetinesc. Pista pentru începători
nu e groaznică, însă cea pentru
profesionişti îmi pare pentru supraoameni;
or, e sinucidere curată. Nu
am riscat pentru că mai şi auzisem
de începători care s-au aruncat în
faţa trenului în felul ăsta. Eu însă
mi-am dorit mai multă siguranţă.
Simţeam nevoia zăpezii sub picioare,
ştiind că în Moldova ninge şi e
frig de crapă pietrele. Anul trecut în
Washington zăpada îţi ajungea mai
sus de genunchi, însă iarna asta a
rămas la mine-n ţară. Zăpada îmi
creează o fericire lăuntrică indescifrabilă,
impenetrabilă, pe care
nimic n-o poate distruge decât
topirea însăşi.
În Idaho am fost cu familiagazdă
şi cu toţi ceilalţi elevi de
schimb din organizaţia căreia îi
aparţin. Am mers pe străzile Kel-
loggului – un centru minier şi cel
mai mare comerciant de automobile
marca Dodge din întreaga lume.
Am savurat un weekend relaxant
şi ne-am întors acasă împliniţi.
Ziua Îndrăgostiţilor, februarie,
la ei nu-s divergenţe de genul
14 sau 24 februarie, care zi e mai
potrivită. Dar n-am uitat şi de 24,
e sărbătoarea noastră, oricum. E
plăcut să primeşti ursuleţi din pluş
cu inimioare moi din cârpă, dar
mi-e dor de inimi adevărate…
Ce surpriză! O prietenă de-a
mea din Moldova se află exact în
oraşul în care sunt eu, încă înainte
de apariția mea pe-aici. M-am
bucurat mult. Ne mai facem timp
să pălăvrăgim în română. E-aşa de
minunat să vorbeşti şi să nu te-nţeleagă
nimeni în afară de persoana
căreia îi vorbeşti! Atât de nou mi sa
părut faptul că am putut să discut
în limba mea având pe cineva faţă
în faţă. Am o antipatie la moment
faţă de tehnică. Mereu apar probleme,
dacă te auzi la microfon, nu
funcţionează camera web şi invers,
niciodată perfect. Am avut satisfacţia
să port o conversaţie fără fire şi
minute pierdute pentru întrebări
de genul: „Mă auzi?”, „Eşti sigur/
ă?”, „Dacă te-aş mai şi vedea…” etc.
Devine enervant. Am zis că îi pun
cruce computerului pentru măcar
câteva săptămâni după venirea
mea în ţară. Acum însă este unica
modalitate de a face conexiunea
peste ocean.
La şcoală am descoperit o nouă
oportunitate, şi-anume de a lua
lecţii de web design, adică am
învăţat cum să creez site-uri. Am
creat şi pagina web proprie, care
include călătoriile mele aici, în
SUA, impresii şi informaţii despre
concursul de burse la care am participat.
O puteţi accesa la http://
www.usaexperience.webs.com.
Profesorul îşi promovează materia
pe care o predă chiar prin elevii
lui. Ultimul proiect pentru lecţie
a fost un site care face reclamă
lecţiei de web design.
Recent, am privit filmul numărul
unu în topuri, timp de vreo 7-8
săptămâni, şi-anume, Avatar, cu
efecte 3D. Grafica, care este întradevăr
uimitoare, şi sentimentul
pe care ţi-l dă filmul după ce l-ai
vizionat pe un ecran enorm… la fel
de enorm ţi-e şi gândul din creier,
că fiinţa umană este echivalentă
cu distrugerea acestui pământ,
iar ca să ştiţi despre ce vorbesc, vă
recomand să-l vizionaţi.
Sportul e important în viaţa
americanilor şi mi-am zis că un
sport de primăvară ar fi benefic;
am ales tenisul de câmp, cu
siguranţă nu o să am aşa ocazie în
Moldova.
Şi iată că a venit martie – astenia
anotimpului culorii. Iar fluturii
îmi zboară din mâini, de parcă
descompunerea mâinilor mele nu e
decât mii de zbânţuiri colorate, ori
extensii de suflet izbindu-şi aripile
de pereţii camerei şi… ciudat, mor,
cedează în clipa următoare. Şi mă
gândesc la fluturii din stomac când
ne îndrăgostim, să fie aia fragmentarea
sentimentelor, o explozie de
suflet? O (in)digestie a dragostei?
Iar dacă totul vine de la creier
şi îmi modelez singură fluturi
ca să-mi creez impresia că sunt
nişte reprezentări pe care iubirea
le naşte, atunci lăsaţi-mă să (mă)
mint în continuare, moleşeala plăcută
de minciună mă ţine într-un
confort impenetrabil. Toată viaţa-i
o frumoasă minciună, în fine vă
amăgiţi cu toţii că-i minunată şi
eu nu vă deranjez. Vă rog acelaşi
lucru. Lăsaţi-mi fluturii să zboare,
să moară, să vină alţii. Să mă
fericesc.

Bloomsday

Crezi sau nu, sunt finalista maratonului Bloomsday!!! Ei bine, nu campioană absolută la alergat 12 km distanţă, dar măcar le-am parcurs la pas grăbit 😉

Bloomsday se desfăşoară în fiecare an în oraşul Spokane, în prima duminică a lunii mai, anul acesta, pe 2 mai 2010.

Este cea dea 34-a ediţie la care din fericire am luat şi eu parte. Familia noastră s-a înscris în penultima categorie, aşa ca am mers într-un fel de pas grăbit, când mai rapid, alteori mai încet. Nu-mi închipui să fi trebuit să alerg toată distanţa. Chiar şi aşa, casa noastră e plină de întrebări de genul: Plasture? Plasturi pentru bubiţe la picioare? Ca să primeşti răspuns: We are out of them! 😦 Ce dezamăgire…

Cel mai intrigant pentru mine a fost că la începutul cursei, toti au aruncat haine în crengile copacilor şi pe garduri. E o tradiţie frumoasă, pentru că după aceea, sunt toate strânse şi donate organizaţiilor de caritate. După cum observi în poză, era ceva de văzut!

După ce ajunsesem în locuri ceva mai nepopulate, puteai zări în special copii şi oameni în vârstă printre tufişuri. Măcar să fi avut bunul simţ să meargă mai departe… Şi oricine se întorcea de pe vreun deluţ, toţi îl fluierau, era evident unde a fost. 😀

Ziua precedentă, am fost ca voluntară să ajut la înregistrarea participanţilor pentru Bloomsday. Tare multă lume, dar ce-am văzut azi le-a întrecut pe toate, peste 50,000 de persoane.

Site-ul oficial al evenimentului. Click aici

Collapse

Îmi place arta. Dans, pictură, sculptură. Baletul mă fascinează. Respect balerinele, îşi îngroapă anii într-un cimitir unde perfecţiunea mişcării e cheia. De Anul Nou am fost la balet.Acolo am auzit prima oară melodia. E superbă. Şi dansul a fost.

I won’t cover my head in the dark
And I won’t forget you when we part.

{…}

I won’t heal given time
I won’t try to change your mind

Post despre primăvară… conştiinţa mi-a dat :slap: că… uitasem

– Ce descoperire! Ce oroare!, striga astăzi ego-ul meu.  Roşesc momentan şi-i zic:

– Hei, calm… mai încet, te rog, ia-o mai moale…!

Îl iau într-o parte de mulţime şi-l iau la trei parale:

– Şi-acuma ce-ţi veni? Ştiu că nu eşti în toane bune câteodată, dar hai că una ca asta demult nu mi-ai mai făcut!

Mi-a aruncat o privire vinovată, m-am ruşinat şi mi-am cerut scuze. I-am zis:

-Hai, să mergem undeva să nu ne deranjeze nimeni, meriţi un pic de atenţie, îmi pare rău ca te-am uitat. Şi-apoi aveai ceva de zis, vreau să aflu la urma urmei, ce-a fost aşa de important că n-ai mai putut să te abţii.

Am pornit îmbrăţişaţi- eu şi ego-ul meu. Strada era întunecoasă, dar frica mă părăsise, el era acolo, cu mine, doar asta stiam. Era răcoare, atâta încât să nu mă lase s-adorm. Închideam ochii şi zburam deasupra asfaltului. Oare de ce nu făcusem asta mai devreme? Ador plimbările nocturne, după ploaie, când aerul îmi împărtăşeşte povestea unei lumi dispărute.

Demult n-am mai fost aşa singuri, să stăm la un pahar de vorbă. Trotuarul era liber, mi-a zis să stăm pe bordură. Fără sa filtrez prea mult ideea, cu repeziciune m-am prabuşit intenţionat pe marginea trotuarului, nerăbdatoare să-l ascult. Ştiam că eram o ascultătoare bună sau aşa îmi aminteam, cel puţin. Timid, şi-a făcut loc lângă mine, fără să-mi caute prezenţa însă, a lăsat între noi o distanţă, era evident că urma ceva dezamăgitor de trist.

-Ştii, începu el, te schimbi, începi să devii ignorantă. Şi-mi pare rău dacă te jignesc şi-ţi zic verde-n faţă, dar de moment ce n-ai un alt ego, socot că mă jignesc pe mine însumi.

Nedumerită, cu ochii în pământ, cum modelam cercuri în apa rece de după ploaie, m-am oprit brusc şi am început să-l studiez, de parcă vroiam să-i citesc pupilele.  Ştiam că trebuia să zic ceva:

-Ăăă, imi zburau vocalele din gât, spune-mi, orice-ar fi.

-E primăvară, a fost şoapta care a tăiat întunericul brăzdat de gândurile mele încovoiate.

Revelaţie… Nu mă gândisem. Nu mai ţineam cont de fenomenele ce se întâmplau atât de firesc deja… Aveam alte preocupări, pe care nici nu le mai ţin minte, şi-acuma tot universul se rotea în jurul unui  smoc imaginar de iarbă verde.

Ruşinată.

– Da..! Ştiam! De ce-mi spui asta?

Mă privi dezamăgit…

-Ai uitat cine sunt, pesemne că…

Imediat mi-am dat seama… Era cel care îmi cunoştea toate ungherele conştiinţei , îmi ştia orice gând sau îndoială. Îmi minţeam propriul eu… Câtă neruşinare…

-Îmi pare rău, bine?! i-am strigat, ascunzându-mi concluziile anterioare. Da…, uitasem.

Şi i-am oferit o privire rece.

-Eşti altfel.
-… am crescut, probabil.
-Ai murit, cu siguranţă…

Primavară, viorele, iarbă verde şi… mai important-
suflete deschise să primească.
Eu- elevator cu uşi închise la comandă. Suflet defect, astenic.